Skip to main content

Secolul XXI mai este numit și secolul vitezei, iar această denumire a primit-o pe bună dreptate. Putem observa cum tot mai multe industrii se dezvoltă fără încetare, făcându-ne chiar să ne gândim că utopia de acum 30 de ani, când ne gândeam la o viață în care roboții sunt parte importantă din activitatea noastră, devine o realitate tot mai sesizabilă. De asemenea, munca prin automatizarea proceselor de producție a devenit capabilă să execute chiar și cele mai dificile sarcini necesare prin roboții existenți pe piață, aceștia fiind prezenți și dezvoltând în același timp industria tehnică, mecanică, siderurgiei, prelucrării si orice alte activități conexe. Munca prin automatizarea proceselor de producție prin roboți industriali a devenit astfel o normalitate, dar o normalitate pe care nu toți o înteleg.

Așadar, haideți să vedem câteva din principalele beneficia sau avantaje pe care le poate aduce automatizarea proceselor de producție prin roboți industriali, în comparație cu metodele clasice:

 

1. Reduce nevoia resursei umane;

Automatizarile industriale suplimentează natural creștera în valoare a muncii, ceea ce ne ajută să îndeplinim sarcini mai precise și exacte, îmbunătățind calitatea și durabilitatea produselor, eroarea umană neexistând în acest caz. De asemenea, roboții nu obosesc, aceștia putând fi programați să lucreze constant. Prin reducerea nevoii resursei umane se reduc și costurile aferente salariilor sau cele legate de plata unor eventuale accidente ale angajaților.

 

2. Crește volumul de produse confecționate;

Roboții pot fi programați să execute în volum mult mai mare de muncă decât o ființă umană și nu produc erori, aceștia fiind foarte rapizi și preciși în execuție. Astfel, aceștia pot produce mai rapid și într-o cantitate mai mare orice produs industrial, comparativ cu orice organism viu. De exemplu, în industria de automobile, astfel de automatizări merg mână în mână, acolo fiind nevoie de rapiditate în producție pentru a se livra cât mai repede produsele către clienți.

 

3. Reducerea costurilor;

Utilizând roboți industriali se pot reduce considerabil costurile. Aceștia sunt achiziționați într-o anumită perioadă și necesită o investiție mai mare, dar aceștia se amortizează în timp și reduc foarte mult costurile legate de eventualele erori produse de om.

 

4. Crește nivelul siguranței;

Creșterea producției și scăderea costurilor reprezintă, absolut, elemente cheie pentru producție, însă creșterea nivelului de siguranță al angajaților este un avantaj major al automatizării industriale. Roboții înlocuiesc angajații în mediile de lucru periculoase. Roboții pot scoate angajații din activitățile cu expunere la substanțe chimice periculoase, la obiecte grele, temperaturi extreme, proastă calitate a aerului, minimizând riscurile producerii unor accidente grave, neplăcute și de cele mai multe ori, costisitoare.

 

Așadar, aceastea sunt principalele beneficii pe care le pot aduce roboții industriali. Vă îndemnăm cu drag să achiziționați astfel de produse de pe www.robotworks.ro, distribuitor autorizat de roboți industriali Epson. Spartech oferă o gamă diversă de roboți industriali, astfel sigur veți găsi unul care să vă satisfacă nevoia.

Leave a Reply

×

 

Buna ziua!

Daca vrei sa discuti cu un operator folosing Whatsapp, apasa pe icon-ul de mai jos sau trimite un mail la office@spartech.ro

× Discuta cu un operator.